Koczi: „Vreau să mă perfecționez pe trei aparate”

Koczi: „Vreau să mă perfecționez pe trei aparate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicecampionul european la sărituri, Flavius Koczi s-a impus, fără probleme, la individual compus la Internaționalele României, de la Ploiești. El a vorbit, pentru ProSport, despre planurile de viitor și lipsa de spectatori din tribună.

Ești obosit după evoluția la cele șase aparate?
Mă simt bine, am început să mă obișnuiesc pe șase aparate pentru că săptămâna aceasta am venit de la un concurs din Germania, unde am făcut tot individual compus. În majoritatea concursurilor am concurat pe șase aparate, deci nu am probleme deosebite, nu am motiv să fiu obosit.

Te ajută să concurezi săptămânal în Bundesligă?
Îți dă o anumită încredere, ajungi la o constanță a evoluțiilor și prinzi experiență. Deși este puțin ciudat pentru noi, cei care am debutat acolo pentru că sunt 30 de minute de încălzire la început, după aceea sunt trei aparate unul după altul, fără încălzire între ele, cum e sistemul la noi.

Se aseamănă o etapă în Germania cu un Mondial?
Se aseamănă mai mult cu o etapă de Cupă Mondială, pentru că fiecare echipă cu bani aduce gimnaști buni, valoroși, iar noi care venim din România trebuie tot timpul să concurăm împotriva lor.

Ești mulțuimit de concursul făcut azi (nr. – ieri) la Ploiești?
Am făcut un concurs bun. Obiectivul meu la acestă competiție a fost să am o evoluție cât mai bună la sol, cal, sărituri și inele, aparate la care o să concurez și la Mondialele Universitare.

Ai avut însă și probleme…
 La paralele s-a întâmplat să ratez, iar la bară fixă pot spune că am o anumită problemă cu coborârile, de fapt s-a văzut și că nu am făcut-o. Sper ca până la Mondiale să rezolv și coborârea.

Vei rămâne gimnast tot de șase aparate sau te gândești la o specializare doar pe unele aparate?
De când ne-am întors de la Europenele de la Milano, asta am și încercat să fac, să nu mai pregătesc șase aparate, ci numai trei: sol, cal, sărituri. Vreau să mă perfecționez mai bine pe cele trei să am mai multe șanse la Mondiale, pentru că de asta vorbim, asta e tot ce contează, Mondialele.

Cum este să concurezi cu o sală goală?
Dureros. Contează foarte mult cât de plină e sala pentru că fiecare dorește să vadă că vine lumea să-i vadă munca, să îl aplaude, să îl încurajeze, dar acesta e sistemul în România. Avem numai fotbal și atât. În Germania, la fiecare etapă unde mergem, sălile sunt arhipline.
 
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×